luni, 29 iunie 2009

Te iubesc, bărboaso!

Bucureşti, 2 iulie după-amiaza. Întâlnirea lor drăgăstoasă se încheie în staţia de tramvai 41 de la Turda. Ea are cam 30 de ani, e cam înaltă, are cioc şi poartă poşetuţă. El e un pensionar scund şi îndesat.

După haine, nu câştigă împreună 12 milioane. După gesturi, sunt iubiţi. Apare tramvaiul şi este momentul despărţirii. Ea urcă pe scări, în timp ce el îi face bezele sub privirile hipnotizate ale călătorilor, care au, probabil, impresia că lumea chiar s-a întors cu fundu-n sus...

duminică, 28 iunie 2009

Cum a fost buturuga mare îngropată de o înmormântare

Habar n-am dacă rebeliunea din Iran este alimentată dinafară. Mulţi susţin asta şi, probabil, au şi de ce. Dar dacă ar fi adevărat, cei care au plănuit cu minuţiozitate stau acum neputincioşi şi-şi blesteamă zilele.

Cum este să munceşti pe rupte cam vreo 4 anişori, să te chinui să pui la punct o strategie care să dea rezultate? Să ţii legătura şi să-i coordonezi pe oamenii din interior în cel mai mare secret, pentru că altfel le pui viaţa în pericol, iar afacerea se duce de râpă. Să cheltuieşti ceva averi din banii ţării tale ca totul să fie "brici". În final, să vezi că răzmeriţa izbucneşte şi planul de lovitură de stat la Teheran merge de minune, aşa cum a fost trasat pe hârtie: sângele curge pe străzi, regimul islamist se precipită şi întreaga lume este oripilată de brutalitatea de care dă dovadă. Totul este perfect până când, dintr-o dată, pică vestea că a murit Michael Jackson.

Din birourile lor cufundate în semiîntuneric, bănuiţii planificatori, să zicem, de la CIA, Mossad sau, poate, MI6, au privit pe ecranul televizorului cum imaginile violente din Iran dispar printr-un efect de "disolve", iar în loc apar poveşti cu şi despre Michael. Ziarele, radiourile preiau aceeaşi ştire şi, din vorbă-n vorbă, moartea cântăreţului devine subiect pentru întreaga planetă.














Contestatarii rezultatelor alegerilor din Iran au fost, brusc, uitaţi. De altfel, nici măcar ei nu mai dau buzna pe străzi în număr mare, impresionaţi, poate, la rândul lor, de dispariţia lui Jacko sau poate sătui să fie loviţi fără ca nimeni să-i sprijine. Astăzi, au fost cam 3 mii în piaţă, la Teheran. Restul, probabil, mai "occidentalizaţi", poate că au stat acasă, unde au ascultat la MP3 player melodia "You are not alone". Asta în timp ce, pe străzi, ceilalţi protestatari erau bătuţi de poliţişti pe ritmurile lui "Beat it".




















O poveste similară, la scară mai mică, a fost cu tinerii din R. Moldova, care erau bătuţi şi alergaţi pe străzi în timp ce românii erau preocupaţi exclusiv de arestarea lui Gigi Becali.

Aşa că opozanţii iranieni şi potenţialii lor susţinători din umbră pot considera că înmormântarea lui Michael înseamnă şi îngroparea rebeliunii. Mai ales că, în ceea ce priveşte data funeraliilor, familia lui Jackson n-a spus nimic, semn că va mai dura câteva zile. Adică, atât cât ar avea nevoie regimul ayatollahului Khamenei şi al subalternului său Ahmadinejad ca să măture opozanţii. Până acum, la Teheran au murit 25 de oameni, cam 2 mii au fost arestaţi (după surse occidentale), iar răniţii nu au număr.

Epilog la nebunie


Aşa rată clădirea din Armenească devastată vineri noapte de un incendiu. E sâmbătă la prânz, iar în jur sunt o mulţime de gură-cască şi, ca de obicei, reporterii trimişi să umple jurnalul cu un subiect mai de Doamne-ajută.



În fotografii nu este, din păcate, blocul vecin, unde, în momentul incendiului, s-a consumat un episod haotic, cu final comic. Operatorii de telefonie mobilă ştiu de ce...